Media și măsurare

Meta Ads: 10 termeni și indicatori explicați

Explicăm zece termeni Meta Ads (fostul Facebook Ads) după definițiile din 2026, de la 2-second continuous video plays și 10-second video views la Clicks (All), Link Clicks, Landing Page Views, Lead Generation, Lookalike Audiences, retenția în aplicație, Estimated audience size și ThruPlays.

Pagină de dicționar în prim-plan
Laurențiu DumitrescuCofondator și CEO, Digital Star
Publicat
Actualizat

Ads Manager îți poate arăta zeci de indicatori pentru o singură reclamă, iar Meta îi mai redenumește din când în când. Am ales zece termeni pe care e bine să-i știi dacă lucrezi în digital marketing sau social media și i-am verificat pe definițiile actuale din Meta Business Help Center. Am scris articolul în 2019 și l-am actualizat în octombrie 2026.

012-second continuous video plays

Indicatorul numără de câte ori video-ul tău a rulat cel puțin 2 secunde fără întrerupere. Omul nu trebuie să se fi oprit din scroll: dacă video-ul îi apare pe ecran cât derulează sau comentează la altă postare, redarea se poate număra.

Ce măsoară
Redările de cel puțin 2 secunde continue. Cele mai multe au cel puțin 50% din pixelii video-ului pe ecran și sunt acreditate de Media Rating Council (MRC).
Unde îl găsești
Ca obiectiv de performanță și ca opțiune de facturare în campaniile cu obiectivul Awareness sau Engagement.
Când contează
Când vrei cât mai multe vizionări scurte, de exemplu pentru notorietate. Nu îți spune dacă mesajul a fost văzut până la capăt.
Definiția Meta

0210-second video views (retras)

Indicatorul număra vizionările de cel puțin 10 secunde consecutive, iar la video-urile mai scurte de 10 secunde, vizionările care treceau de 97% din durată. Meta l-a scos în 2019, după ce ThruPlay devenise optimizarea implicită pentru campaniile de vizualizări video.

Situația
Nu mai există în Ads Manager. Îl mai întâlnești doar în rapoarte vechi.
Ce folosești în loc
ThruPlays, explicat la finalul articolului.

03Clicks (All)

Toate clickurile, atingerile și swipe-urile pe reclamă, nu doar cele care duc undeva. De aceea cifra e aproape mereu mai mare decât Link Clicks.

Ce include
Link clicks, clickuri pe numele sau poza de profil a paginii, reacții, comentarii și distribuiri, mărirea unei imagini pe tot ecranul și acțiunile legate de obiectivul campaniei, de exemplu like pe pagină.
Când contează
Ca semn general de interes pentru reclamă. Pentru trafic spre site, uită-te la Link Clicks.
Definiția Meta

04Link Clicks

Numără clickurile, atingerile sau swipe-urile pe linkurile din reclamă care duc către destinația aleasă de tine, pe platformele Meta sau în afara lor, de exemplu butonul de Call to Action. Un click pentru mărirea imaginii intră doar la Clicks (All).

Din martie 2026, Meta atribuie prin click conversiile din site și din magazinul fizic doar pe baza link clicks. Like-urile, distribuirile și salvările au trecut într-o categorie separată, „engage-through attribution”, ca cifrele să se apropie de cele din Google Analytics.

Ce măsoară
Interesul generat de reclamă. E și baza pentru atribuirea conversiilor prin click.
Destinații posibile
Site, magazin de aplicații, hartă, Instant Experience (fostul Canvas), formular instant.
Nu confunda cu
Landing Page Views: un click nu garantează că pagina s-a și încărcat.
Definiția Meta

05Landing Page Views

Numără de câte ori un click pe reclamă a dus la încărcarea destinației: site-ul, aplicația de mobil sau magazinul de pe Facebook ori Instagram. Comparat cu Link Clicks, îți arată câți oameni au plecat înainte să se încarce pagina.

Cum se numără
Prin Meta Pixel (fostul Facebook Pixel) instalat pe site sau prin browserul din aplicațiile Meta. Când lipsesc date, Meta poate estima o parte din vizite prin modelare statistică.
De ce diferă de Link Clicks
Pagina nu s-a încărcat complet, aplicația nu s-a deschis sau reclama are mai multe destinații și nu toate duc spre landing page.
Când contează
Când vrei trafic de calitate și vrei să vezi câți oameni pierzi din cauza vitezei site-ului.
Definiția Meta

Abonează-te la newsletter.

Schimbările din Meta Ads explicate pe înțeles, de două ori pe lună.

7.598 de marketeri sunt deja abonați.

06Lead Generation (generare de lead-uri)

Generarea de lead-uri înseamnă să aduni oameni interesați de un produs sau de un serviciu. În Ads Manager o faci cu obiectivul Leads, care a preluat vechiul obiectiv Lead Generation. Cine își lasă datele acceptă să fie contactat, așa că îi poți scrie apoi despre ofertele tale.

Formular instant
Omul completează un formular direct în reclamă. Leads e singurul obiectiv care permite formulare instant.
Apel
Reclama îl îndeamnă să sune la firma ta, așa că programeaz-o în orele în care cineva poate răspunde.
Mesaje
Conversație directă cu firma în Instagram Direct, Messenger sau WhatsApp.
Pe site
Poți urmări și lead-urile din formularele de pe site, cu Meta Pixel.
Definiția Meta

07Lookalike Audiences (audiențe similare)

O audiență similară ajunge la oameni noi care seamănă cu clienții tăi actuali. Pornești de la o audiență sursă, de obicei o Custom Audience, iar Meta caută oameni cu date demografice, interese și comportamente asemănătoare. Ghidul Meta arată pașii de creare.

Sursa
Minimum 100 de persoane, iar Meta recomandă între 1.000 și 5.000. O sursă cu cei mai buni clienți dă de obicei rezultate mai bune decât una cu toți clienții.
Dimensiunea
Alegi un procent din populația locației: un procent mic înseamnă asemănare mai mare, unul mare, o audiență mai largă.
Advantage+ lookalike
Activat automat în campaniile noi cu audiențe similare create din aplicație, site sau listă de clienți. Meta poate livra și în afara audienței, dacă estimează rezultate mai bune.
Limite
Restrânse sau indisponibile pentru reclamele despre servicii financiare, locuri de muncă sau locuințe.
Definiția Meta

08Mobile App Retention (D2 și D7)

Indicatorii de retenție îți spun câți dintre cei care au instalat aplicația ta au revenit în ea după un anumit număr de zile. D2 se referă la a doua zi, adică la cei care o deschid între 24 și 48 de ore de la instalare, iar D7 la a șaptea zi. Se numără persoanele, nu deschiderile.

Ce găsești azi
Meta Business Help Center documentează acum „Unique mobile app D7 retention”: numărul de conturi Meta care au revenit în aplicație în ziua 7.
Când contează
Când vrei să optimizezi campaniile de instalare pentru oamenii care chiar folosesc aplicația, nu doar o descarcă.
Definiția Meta

09Estimated audience size (fostul Potential Reach)

E estimarea Meta, înainte să pornești campania, a câte conturi Meta corespund criteriilor de targetare alese. Din 5 octombrie 2021 se numește Estimated audience size în loc de Potential Reach și apare ca interval, nu ca cifră exactă.

Ce măsoară
Câte conturi Meta corespund locației, audienței, plasărilor și setărilor de brand suitability. Profilurile de Facebook, Instagram și WhatsApp adăugate în același cont Meta se numără o singură dată.
Ce nu îți spune
Câte persoane vor vedea efectiv reclama: asta depinde de buget și de performanța campaniei.
Atenție
Când audiența e extinsă prin Advantage+, estimarea nu mai reflectă toate conturile care corespund criteriilor.
Definiția Meta

10ThruPlays

Un ThruPlay se numără când cineva urmărește video-ul cel puțin 15 secunde sau, dacă video-ul e mai scurt, până la 97% din durată. Meta consideră 97% drept vizionare completă, pentru că oamenii pleacă des când apar creditele sau când imaginea se estompează spre final.

Variante
15-second ThruPlays, varianta standard, și 6-second ThruPlays, pentru o atenție mai scurtă.
Unde îl găsești
Ca obiectiv de performanță în campaniile Awareness și Engagement. Varianta de 15 secunde se facturează la CPM sau per ThruPlay, cea de 6 secunde doar la CPM.
Ce nu se numără
Reluările aceluiași video în cadrul unei singure afișări.
Nu confunda cu
Engaged view, folosit la atribuire: din martie 2026, pragul lui a scăzut de la 10 la 5 secunde.
Definiția Meta

Dacă vrei astfel de texte o dată pe lună, abonează-te la Marketing in Motion, newsletterul Digital Star.

Brandul tău e văzut.
Hai să-l facem ales.

Setări cookie.

Alege ce cookie-uri putem folosi. Cele necesare fac site-ul să meargă, așa că nu pot fi oprite.

Țin minte ce ai ales la cookie-uri și fac site-ul să meargă. cookie_consent, 12 luni.
Mereu active
Numără vizitele, ne arată ce pagini se citesc și cum sunt folosite, ca să știm ce să îmbunătățim, și reține de unde ai ajuns la noi. Google Analytics 4, Microsoft Clarity și ds_lead_src, între 1 zi și 2 ani.
Ne arată dacă reclamele noastre aduc vizite și cereri și ne lasă să le arătăm celor care au vizitat deja site-ul. Meta Pixel, LinkedIn Insight Tag și Leadfeeder, între 1 zi și 2 ani. Detaliile sunt în Politica de cookies.