5 campanii creative de Paște

Dacă vopseaua de ouă a apărut deja în magazine, înseamnă că și specialiștii de Marketing de pretutindeni sunt în febra campaniilor de Paște. 🤷 Iar printre ultimele lucruri de rezolvat, zic să ne clătim puțin ochii cu niște campanii creative de peste hotare.

1. Cadbury – How do you NOT eat yours

Unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din UK, Cadbury, a integrat printre cunoscutele lor ouă de ciocolată câteva mai speciale, jumătate ciocolată albă – jumătate ciocolată cu lapte. Adevărata provocare pentru consumatori a fost ca norocoșii câștigători să reziste tentației de a-l savura, pentru că numai păstrând oul își puteau revendica premiul, care varia între £50 și £10,000. Întreaga campanie Cadbury s-a axat atunci pe reacțiile unor pofticioși care au nimerit unul dintre ouăle speciale și care se străduiau să se abțină să-l mănânce. 😋 Primul flight de campanie a fost în 2022 și, în urma succesului, au continuat și în 2023 cu noi clipuri #funny.

2. Cadbury – Bunny Tryouts

Se pare că Cadbury + Easter = ❤️, pentru că brandul de ciocolată știe cum să facă lucrurile interesante. În 2021 Cadbury a lansat o campanie bazată pe user-generated content, în care toate animalele de companie aveau șansa de a concura la Bunny Tryouts (probele iepurașului de Paște). Utilizatorii își puteau înscrie animăluțele pe landing page-ul campaniei, pentru a câștiga titlul de iepurașul anului, la pachet cu o apariție TV și un premiu de 5.000 $.

Participanții au fost încurajați să distribuie pe Social Media creațiile lor, pe hashtagul #cadburybunnytryouts.

Și pentru că nu am rezistat tentației, iată mai jos câteva înscrieri simpatice din campanie. 😉👇

3. Milka – Beeping Bunny

În colaborare cu ONG-ul francez Aveugles de France, Milka a creat un device pentru a le oferi copiilor nevăzători șansa de a se bucura de vânătoarea de ouă de Paște pentru prima oară. Așa intră în scenă the Beeping Bunny (iepurașul care bipăie), un dispozitiv care emite un sunet distinctiv, ajutând micuții să se orienteze mai bine pentru a găsi surprizele de ciocolată. Campania a fost lansată în Franța cu un event la care au fost invitați copii nevăzători, event în urma căruia a fost generat clipul dulce 🍫 de mai jos.

4. IKEA – DIY Easter Bunny

Din seria oldie, but goodie, face parte și campania IKEA de Paște din 2019.  Lanțul de magazine este deja arhicunoscut pentru mobila ce poate fi asamblată DIY, așa că pentru sărbătorile pascale au creat un set de ciocolată din trei piese, ce alcătuiesc un iepuraș delicios, pe care l-au pus în vânzare în magazinele din US. În plus, setul delicios era alcătuit din 30% cacao obținută din surse sustenabile.

Ikeas flatpack bunny2

5. Silpo – tsok-tsok online

Nu se putea să vorbim despre campanii de Paște din ultimii ani fără să ne amintim puțin și de pandemie. 🤷 Iar cum în acea perioadă familiile și cei dragi nu puteau fi împreună, lanțul de magazine alimentare ucrainean Silpo a mutat una dintre cele mai importante tradiții – ciocnitul ouălor vopsite, în online. Așa a apărut bătălia tsok-tsok pe un landing page dedicat, unde puteai să concurezi cu prieteni, rude și să vezi cine este marele campion.

Iar dacă deja te simți puțin mai inspirat(ă), iată și un OOH creativ & perfect sezonului. 😉

Join to newsletter.

Subscribe to our Digital Marketing
Monthly Newsletter. We never send spam.

Talk with us.

What’s next for your brand?
We’re here to help you achieve it.